alinadumitrescu
Poezie

Alina Dumitrescu

până la linia de sosire 3 2 1

aseară am văzut o ambulanţă 

cum se împiedică de un muşuroi de

furnici

a omorât vreo 750 a băgat în comă alte 2000 nimeni

n-a curăţat sângele 

au agonizat în creierii

asfaltului

un ciorchine de corpuri mici şi 

inteligente

cineva le-a tăiat

limbile şi le-a pus în 

vitrină

mai vin oameni cu flori de

plastic

dau drumul la robinet şi după 

5 minute uită pentru ce au avut nevoie de florile alea de

plastic

azi 

băieţii le arată cu degetul fetele roşesc ca la 

biserică

intru

prin putoarea de oţet

le văd corpurile întinse pe 

gresie

stomacul le-a ieşit prin 

inimă 

şi dinţii au

răsărit prin carne ca prunele prin

găluşte

deasupra lor 

capetele sfinţilor 

întunecă liniştea 

când cu mânecile suflecate în colţul

drept

cineva cântă la pian 

şi 

capul se chinuie să nu

cadă

peste puţin timp copiii vor 

întreba unde le sunt

mamele

şi eu îi voi minţi că sunt

bine

şi copiii vor râde şi vor spune că le e 

dor

ca într-un borcan cu apă dulce

capul se prăbuşeşte în pământ şi

la fel şi

ochii

ecourile nu se uită

niciodată

serotoninemie

după-masă târzie aproape ora 6 şi un cer nespălat între picioare torontalului puţină lume vreo câteva ţigănci care vând flori în rest numai tramvaiul pe trotuar niciun biciclist faruri de la maşini doliu pentru miopi un cuplu în vârstă se plimbă mâneca paltonului ei atârnă pe pielea lui edeme şi puţin parkinson în sus un cap blând cu ochi oblici gura uscată se uită spre ea cum vorbeşte maxilar arcuit mult păr alb şi nişte sâni graşi un nasture e descheiat el îi pune mâna pe piept ea râde nu reuşeşte să închidă nasturele oftează ca un puber soarele îşi trage căciula pe cap ea tremură braţul îi intră adânc în cuta paltonului „să nu vină ploaia doamne” şi un tănâr dezordonat care se grăbeşte le taie calea el vorbeşte aproape în şoaptă „nu vine nu vine” ea se linişteşte dar tremuratul nu tot acolo se uită amândoi la cer la tramvai la ţigănci nu spun nimic ora 7 şi un întuneric de plastilină încă două străzi şi scara blocului nr. 1 apartamentul 6 cu uşa din lemn de nuc şi pereţii groşi ca solzii de elefant el îi ia paltonul nasturele cade ca prima zăpadă ea se descalţă aşează cizmele sub chiuvetă fermoarul se cască se uită pe geam „ce bine că nu a plouat până am ajuns acasă” el nu aude ce spune e transpirat se aşează pe un scaun şi oftează aburii ies prin nări şi merg spre ea cu ochii plecaţi ora 8 ea închide geamul dă drumul la radio e teatru radiofonic „dă mai tare” se scarpină în urechi îşi îndreaptă părul ud se uită la ea cum vine îi atinge mâna sunt amândoi calzi în coridor lumina putrezeşte şi uşa rămâne deschisă

o catapultă cu arcul crăpat

cântărește cât cutia ta

toracică

trage-mă tare

tremură mai încet

și zgarda cățelului cu labe de pelican 

se bombează ca stomacul gravidelor din

odobescu

în 24 seara suntem atenți și cuminți sorcova vesela scrâșnim toți în

cor

bunica dezvelește capul tata taie târtița mama mușcă din

măduvă

ne acoperă urletele o cămașă cu guler bleumarin 

și

niște

nasturi groși ca pieptul de 

melc

așază-te

coborâm ca niște crabi cartofili

pe scara de incendiu

palmele stau întinse ca beteala în burțile

mieilor

au adormit puii de pisică

în iarba grasă

le picurau visele și ei mititeii cu ochii închiși

nu știau că o să vină dimineața și că atunci e cel mai 

greu

astăzi i-am dat un telefon 

a fost scurt a râs de mine și a închis

le-am lăsat să cadă 

calde sărate mi se topeau pe sfârcuri

cel mai bine e atunci când văd

bilele alea verzi holbându-se la gaura din mijlocul irisului

iar eu cu buzele opărite învățând să

tac

să nu mai scot mâinile afară din plapumă

să nu mai beau vin roșu 

să nu mai pârăsc morții 

să îmi fumez țigările pe întuneric lângă cișmeaua din cartier lângă care se pișă puștii de 12 ani

să 

tac

pentru că în propoziții se ascunde singurătatea 

ca un vârf de săgeată așteptând 

călcâiul

buzele mele acre

stăteau nemișcate în blana pisoiului

în cameră încăpea frigul ca într-un bol cu cini minis

crăciunul ăsta n-o să mai avem brad

o să-i duc vecinei cu schizofrenie paranoidă de la parter niște piftii și

suc

iar fostului meu prieten o să-i scriu o 

scrisoare

pe care o să i-o trimit prin fancurier și o să mă rog să n-o primească decât după sărbători

la mulți ani alina

mi-am luat haina de blană și am ieșit pe balcon

în frig orașul arăta ca un lagăr

vagabonzii

 niște antilope anemice

împărțindu-și cutii de carton colorat pe 

trotuare

atunci a venit mihai și mi-a cerut o țigară

au mai rămas două felii de tort și înăuntru frigul curgea peste 

tot

era ca un castel de înghețată în mâinile noastre

coapte

de îngeri cu descrieri neterminate în feed 

cu urme de scrum în colțul gurii care

seara se roagă pentru amanți și pentru gura lumii să vină dracii călare să ne fure 

frica

era beznă când am țipat la el pe eugeniu de savoya

și trupele de jandarmi treceau pe lângă noi cu urechile sculate prin șepci

și strada se căsca și numai între coastele mele se derula 

lupta

cu atâția de ei și cu atât de puțin de

eu

deasupra luna se holba la noi ca la un desen

animat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *