"Woman Reading by a Window" by Gari Melchers
Articole

Ce am citit în carantină

Odată cu începerea carantinei, credeam că o să citesc mult, ținând cont că până atunci aveam un record de aproape o carte pe săptămână. Din păcate, izolarea mi-a furat puterea de concentrare și nu puteam parcurge o pagină fără să îmi fugă mintea într-o grămadă de direcții.

Am început Ciuma lui Camus, dar e pe pauză încă de atunci. Spoiler alert: nu ajută să citiți despre un oraș doborât de boală când treceți și voi oarecum prin asta.

După câteva săptămâni în care m-am ocupat de lumea reală prin virtual (facultate, lucru, menținerea prieteniilor), am decis că nu se mai poate, cine e Ana asta care nu a mai pus mâna pe o carte de atâta vreme, care își lasă contul de GoodReads să devină un bibelou prăfuit?

Am decis să încep ușor, terminând o carte pe care o amânasem, continuând apoi cu cele de mai jos.

1. Setea muntelui de sare – Marin Sorescu – teatru

Volumul conține 3 piese (the ”bac” favourite Iona, Paracliserul și Matca), dintre care citisem primele două. Matca s-a dovedit a fi un minunat final de volum, numai bun să îmi împiedice dorința de a citi de a mai da snooze la alarmă.

2. Watchmen – Alan Moore (text), Dave Gibbons (ilustrații) – comics/graphic

Cu citate demne de ținut minte și ilustrații ce ar merita să fie într-un muzeu al benzilor desenate, acest hibrid între comics și graphic novel s-a ridicat la nivelul așteptărilor pe care mi le făcusem după ce câțiva dintre prietenii mei îl citiseră deja; nu degeaba există pe insta ”#alanmooreisagenius”.

3. Devotion – Patti Smith – nonficțiune

De mărimea unei cărți de rugăciuni, Patti Smith rămâne o preoteasă a punk-ului și a literaturii, umplând de lirism scrierile ei, fie ele pe un ritm muzical sau doar interior.

4. Brâncuși. Sau cum a învățat țestoasa să zboare – Moni Stănilă – biografie

Din seria biografiilor romanțate de la Polirom, acest volum este cel mai liric, datorită autoarei, în mod evident. Ne este prezentat traseul lui Brâncuși într-un mod atât de uman și aproape de suflet încât e imposibil să nu vrei să pleci în secunda doi spre Târgu Jiu și să admiri cu proprii ochi operele sculptorului.

5. American Experience – Andrei Dósa – poezie

După cum sugerează și titlul, poeziile din acest volum sunt ca un mănunchi de postcarduri americane cu peisaje tipice ”MADE IN USA” – motociclete Harley-Davidson, apartamente înecate în fum, Empire State, și povești de-a dreptul mitice despre ”terra nova”. Textul Tatiana din volum are și videopoem marca Cenaclub.

Am continuat apoi acest traseu al lecturii terminând cărți și volume pe care le începusem demult, dar le lăsasem pentru altceva:

6. Crux – George State – poezie

7. Rezist! Poezia – antologie cu texte din perioada protestelor anti-OUG 13, condusă de Cosmin Perța – poezie

Printre autorii prezenți în antologie se numără Mugur Grosu, Sorin DespoT, Romulus Bucur, Tara Skurtu, Robert Șerban, Mihail Vakulovski, Radu Vancu. Sorin DespoT are și el un canal de YouTube ce merită vizitat.

ce am citit în carantină
Ce am citit în carantină

8. Best of. proza scurtă a anilor 2000 – antologie condusă de Marius Chivu – proză scurtă

Volumul atent selectat de un nume deloc mic în proza scurtă românească conține texte de Silviu Gherman (ACEL Silviu Gherman), Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, Radu Paraschivescu și alții.

Când m-am săturat de a relua cărți deja începute, am continuat cu:

9. Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par – Florin Hălălau – poezie

10. Ruta subterană – Colson Whitehead – ficțiune

Început cu puțin timp înainte de protestele din America, acest volum era de multă vreme pe lista de citit, fiind interesată de subiect. Este unul din romanele (dacă nu singurul) care aproape m-a făcut să plâng de emoție, abia lăsându-l jos. Citate precum „All men are created equal, unless we decide you are not a man” erau ca o subtitrare la violențele ce aveau loc în State.

11. Cinematic – Luca Ștefan Ouatu – poezie

Încă din iarnă îmi pusesem în cap că trebuie să citesc ceva de la editura OMG, iar faptul că Andrei Dósa scrisese despre acest volum de poezii a fost factorul major care m-a îndemnat să-l cumpăr. Nu regret.

12. Micuțele doamne – Louisa May Alcott – ficțiune

Deoarece cărțile sunt mai bune decât filmele, am decis că trebuie să citesc ce a scris Louisa May Alcott înainte să văd ce a regizat Greta Gerwig – nu ai cum, după ce o citești, să nu vrei să fii un om mai bun, fiind o carte împânzită de învățături și povești pilduitoare, spuse prin personajele feminine atât de bine portretizate.

13. Industria liniștirii adulților – Anastasia Gavrilovici – poezie

De la primul poem am știut că acest volum este bun, iar consistența nivelului l-a făcut să fie foarte bun. Atât am de zis: e o poetă cum aspir să fiu.

14. Un an de odihnă și relaxare – Otessa Moshfegh – ficțiune

Titlul pare a fi ce avem nevoie după anul acesta (care nici nu e gata!!). Personajul-narator este o fată care, la fel ca mulți, s-a săturat și vrea un început nou; pentru ea, asta înseamnă să doarmă un an, cu ajutorul medicamentelor, până când simte acea joie de vivre care îi lipsește complet.

15. Dialectica urșilor – Radu Nițescu – poezie

Este cea mai recent terminată carte (aseară, față de momentul când am scris asta). Un lucru bun în izolare a fost faptul că mai multe edituri au oferit cărți gratis online, printre care și volumul acesta. De citit pentru cine vrea poezie. Textul său, Detașare după detașare, se găsește și pe canalul nostru de YouTube.

Cam atât.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *