Poezie

Ligia Verkin Keșișian

Cîrligeanca – fragmente

ne odihneam pe drumul spre comună sub cireșii
amari nici o fîntînă doar sete și colb
nu știe nimeni de fundătura unde mai cresc
cuprinzînd pămîntul arid ca să nu alunece
în jos spre rîu pentru totdeauna

pe drumul acela mă purtase în brațe cînd aveam
3 zile prin crivăț și troiene de zăpadă
mă învinețeam nopțile tușind așa s-a
îmbolnăvit de inimă avea grijă
să-mi amintească după fiecare infarct

-din cauza ta m-am îmbolnăvit de inimă

mergeți spre oraș? purta un tricou cu inscripția unei
universități din America – hainele acelea
de la SH cu care puteai impresiona o femeie de la țară
ea și-a scos rujul verde s-a dat în grabă a zîmbit
a spus sigur, dacă sînteți drăguț și și-a șters fruntea
cu mîneca bluzei de mătase

vara trecuse repede în anul acela totul era uscat, auriu

ne privea prin retrovizoare cu ochii negri de djinn
au vorbit despre vreme și recoltă și despre maică-mea
pe fereastră motelul cu nume de pasăre de pradă
singur în pustietatea unde bărbați burtoși
duceau fetițe rătăcite în chiloței alb prăfuit
și ele chicoteau la atingerea cearceafurilor de bumbac

și am ațipit gîndindu-mă la deșerturi întinse și scorpioni
pe sub nisipul fierbinte și senzația din pantofi
prin somn o auzeam – arăt bine pentru vîrsta mea, nu crezi?
și fetițele de la motel chicoteau

îi arunca toate cremele și fardurile
în fundul curții pe hainele ei de blană tăvălea
văduvele din sat și ele plăteau la biserică
acatiste pentru sfîntul anton
ea pe la femei plîngea și povestea toate cele
pe urmă își ștergea fruntea cu mîneca bluzei de mătase
și le întreba – arăt bine pentru vîrsta mea, nu crezi?

să nu cumva să primești de pomană de la muierile alea
să nu le dai bună ziua să te uiți în altă parte
du-te și adu lapte, mătură curtea și cheamă-l la masă


baba-oarba lângă centura de asteroizi

Nu-mi amintesc de tine printre blocurile sovietice
spre care nu-mi ridic privirea, cu Benedetti în căști
mă plimb pe străzile oricărui oraș
sînt în Montevideo, beau cerveza Handwerk dintr-un pahar
de carton departe foarte departe într-un oraș
care doare printre toate coastele aș vrea să opresc
mașinile în intersecții și să le recit șoferilor versuri
despre tine ca Oliverio, să le povestesc cum în loc să fi fugit
de mici cu circul, am devenit poeți, romantici și cinici.
salvarea era doar o utopie de tinerețe și nu mai e cazul.
ieșirea nu mai e nici ea semnalizată tinerețea umblă
zdrențuroasă, o cerșetoare cu memoria strălucirii
intacte utopie pe nitrazepam
întorcându-și buzunarele pe dos biciuind fundulețul
ferm al inimii cu o curea moaleȘIudăȘItandră.

atâta frumusețe pe suprafața lumii iar noi ne scălămbăim
de parcă oasele astea scârțâitoare ar fi trecut prin războaie
de trei sute de ani

Un cuplu cară un televizor lcd, nu mai au nimic de văzut
unul la celălalt, telenovelele coreene
le vor mai ține de cald o vreme, măcar noi n-o să ajungem
așa, ne vedem ca desenele animate bulgărești în anii ‘80
ne deprindem și cu această limbă ciudată
ne simțim vinovați când uităm cuvintele de acasă
doar un pic, ca o cafea care dă în foc și primim oaspeți
fără să spălăm aragazul înainte
știm foarte bine că vinovăția ne poate opri inima
la fel ca omagul. Nu-mi amintesc de mine.
Îmi amintesc doar de tine, un astronaut cu părul răvășit
cu care mă joc baba oarba lângă centura de asteroizi.

BONNIE ȘI CLYDE LA ISTANBUL

cu toate ferestrele deschise și brahms
la maxim ne întoarcem din satul polonez
malul european al bosforului e acoperit
de smog tu tragi dintr-un cui și îți potrivești
ochelarii încercînd să pari serios
ceilalți șoferi ne claxonează îmi spui că ești
fericit no one suspects the days to be gods
aș vrea să te rog să apeși accelerația
și să intri drept în camionul alb care vine
pe contrasens îmi controlez impulsul cu o luciditate
învățată în ani de înghițit cuvintele
tu ai înțeles tot și zîmbești mai tragi
puff puff iei o gură de cafea eu beau
apă dintr-o sticlă de stalinskaya
nu ne învață nimeni să fim adulți azi
am rezolvat toate problemele importante
am stabilit ce s-a întîmplat cu fiii lui mohamed
am vorbit despre suicidul lui hemingway
croaziere de lux pe mediterană și toate lucrurile
imposibile despre care putem
doar să discutăm și să scriem
1% din tot ce am vrut
(life is short and fast but wide)
o femeie scundă și foarte grasă care aleargă
la maraton iar în urma ei concertul pentru vioară
al lui brahms

nu ne putem despărți pe o muzică atît de veselă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *