Poezie

Octavian Ivănescu

Persona

O linie continuă ne străbate tot corpul, asta zic eu, nu Hippocrate, nu Darwin, mai nimeni..serpentine dese în scoarța cerebrală, linii frânte la nivelul inimii și în palmă, Linia face bucle peste cercuri, cercuri peste bucle, care exprimă și exprimă și exprimă.. se-arată viitorul.

Linia nu are un nume, nu este stradă. Linia ca: esența omului de rând. Linia ca: tot ce nu există în cărțile de medicină. 

Linia, la sfârșitul inelarului stâng, are o rămășiță neintegrată încă în corp, ca un fir de ață dintr-o bluză veche. Dacă prinzi acea rămășiță între degete și tragi cu putere, omul se destramă, se transformă în câteva sute. Personalități multiple, fluctuații de stare, insecuritate. Prima buclă

din palmă, devine un ghem în mâna altui individ.

Nu lăsa persona să devină persoana.

Palma devine o pânză nesterilă. Linia continuă drept spre inimă. Acele piscuri din cutia toracică se distrug treptat, înălțimea nefiind acum cel mai impresionant lucru. Linia are o mică ezitare când simte iubire. Totuși, este temporar, și previzibil. Linia își continuă drumul spre scoarță. Prin trunchi, trece repede. De grabă, linia taie prin amintiri lăsând individul în întuneric. Toate fotografiile și filmele sunt acum arse de tristețe.

Linia se transformă într-o armă în mână unui neclintit.

Omul devine rece. Puternic. Deși omul reușește cumva să treacă prin viață cu ochii negri-roșiatici, linia nu mai revine. Doar zâmbetul este drept acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *